Acidul lactic

Ati auzit poate de multe ori vorbindu-se de acidul lactic, asa zisul "vinovat" pentru febra musculara. Dar ce este de fapt acest acid lactic? In cele ce urmeaza vom incerca sa clarificam nelamuririle dumneavoastra.

Trebuie sa pornim de la premisa ca ATP (adenazin tri fosfat, nu Asociatia Tenismanilor Profesionisti!) este singura "moneda" cu care se plateste direct contractia musculara. Pentu ca lucrul muscular sa poata continua, ATP-ul trebuie reconstituit pornind de la glucoza, dar diferenta e facuta de viteza cererii de reconstituire: cand aceasta viteza este foarte crescuta, avem de a face cu glicoliza anaerobica, altfel cu glicoliza aerobica.

Caracteristice primului caz sunt activitatile ca intrecerile atletice pe 400 sau 800 de metri. In al doilea caz se remarca activitatile de lunga durata si intensitate redusa, cum ar fi cursa de maraton. Exista si un altreilea caz, cand durata este minima si intensitatea foarte inalta (de obicei durata e de circa 10 secunde , ca in cazul cursei de 100 m), cand direct sistemul fosfagenilor musculari se angajeaza in contractie.

In cazul unui efort muscular intens de o certa durata (ca de exemplu in cazul glicolizei anaerobice), celulele nu reusesc sa desfaca glucoza in anhidrida carbonica si apa (ceea ce ar permite obtinerea intregii energii continute in molecula de glucoza), motiv pentru care se opresc la acidul piruvic, care se acumuleaza in muschi sub forma unui alt compus, acidul lactic.

Prezenta acidului lactic in muschi determina o stare de intoxicare a celulelor, tradusa in senzatia de oboseala musculara.

Cand insa celulele pot dispune de o suficienta cantitate de oxygen (glicoliza aerobica), procesul de descompunere al glucozei e complet si nu se formeaza resturi. Ciclistii, de exemplu, nu trebuie sa depaseasca clebrul prag anaerobic pentru a evita acumularea de acid lactic si consecintele ei: febra musculara si reducerea performantei.

Acidul lactic acumulat trebuie ars in prezenta oxigenului.

In concluzie, cumulul gradual de acid lactic in muschi functioneaza ca un semnal pentru creier de a reduce efortul excesiv. Interesant este faptul ca nu toate mamiferele au la dispozitie acest mecanism, cel mai elocvent exemplu fiind cel al cailor!